NU, părinte!

- De ce nu îngenunchezi?
- De ce aș face-o?
- Pentru că aici e Casa Domnului?
- Zidită de om!

[NU, părinte!
Prefer să mă duc în spatele zidurilor,
lângă pubela de gunoi
și să mă tăvălesc prin iarbă.
Pentru că aceea e lucrarea Lui.
Sub talpa lucrării omului.
Biserica are prea mult aur în pereți
ca să poata locui întrânsa
Cel care prețuiește Viața
și tot ceea ce e mai presus de bogație.
În bastionul ăsta din marmură,
plin de icoane pictate cu chipuri fără zâmbet,
prin care mișună oameni cu capul plecat,
în care tu imi impui ce să fac,
domenește întunericul și tăcerea
iar mirosul răposaților învinși
mă scârbește.
Afară este Lumina!
Copacii ce-și spală ramurile în ceruri,
insectele ce mișună ca sângele prin vene,
copii ce râd
și animalele care nu aprind lumânări
lângă conservele cu carne
cu frați și surori ce nu sunt îngropați în pământ
ci sunt digerați ori vânați, linii pe o foaie
ce la final de competiție se aruncă.
NU, părinte!]

- Hai să ne tăvălim prin iarbă goi
și să-L preamărim mâncând țărână!
- NU pot! Ce vor spune enoriașii?
- Dar așa... Ce va spune Dumnezeu?

[Nimic!]
NU, părinte!